Ziua 10: In drum spre Bucuresti

De ce m-or durea iarasi ochii? Sper ca e doar pentru ca ma concentrez prea tare la condus, nu mi-au crescut iar dioprtiile. Poate ar fi fost mai bine daca alegeam lentilele de contact? Sau nici alea nu ma ajutau cu mare lucru, doar reclama e de ele? O simpla strategie de marketing, ca toate altele. In cine mai poti avea incredere: in specialisti, in prieteni, in familie…? In nimeni. Doar in tine. Tu esti singurul care te cunosti si care iti vrei cu adevarat binele. Rastul nu au cum sa nu gandeasca macar o farama egoist; este absolut imposibil. Fiecare e pentru el si putini se mai trezesc din gand in cand sa constientizeze ca mai sunt si altii prin jur. Nici macar cand sunt atat de aproape… Iar la sfarsit iti servesc scuze patetice. “Mi s-a facut rau”, auzi… “pur si simplu am uitat strang acolo, citeam…”, “iarta-ma, nu mai stiam daca iti plac mai mult blonzii sau brunetii”. Normal ca a uitat daca nu asculta niciodata ce ii spun, nu e atenta, nu baga bine de seama. Ma obosesc lucrurile astea, ce pot sa fac? Sa renunt sau sa o iau mereu de la capat cu instructia?

De ce nu exista si oameni perfecti, pur si simplu? Cu ideii bine inchegate in cap, inzestrati cu atentie, cu rabdare… Cer prea mult? Sunt lucruri elementare totusi. Imi amintesc ca parintii mei niciodata nu dadeau gres, nu ma dezamageau. Nici macar acum, cu varsta nu am prea multe sa le reprosez. Insa, oricat as cauta, nu mai reusesc sa gasesc pe nimeni la fel. Nici macar Felix nu e asa, nici Ana…

Deci sunt singura. Complet singura si nu mai vreau sa aud intrebari referitoare la faptul ca iau mereu decizii de una singura…

Ce ma enerveaza ca iar a inceput ploaia; o sa imi ingreuneze si mai mult drumul acum.”

“Angie, Angie, when will those clouds all disappear? Angie, Angie, where will it lead us from here?…

Ma intreb, oamenii a caror nume nu are niciun cantec, ce fac? Cum trec peste greutati sau peste bucurii? Isi imagineaza, doar? Mi se pare trist si nedrept. Toata lumea ar trebui sa aiba un cantec, legat de numele lui. Ar trebui sa existe chiar o meserie care sa faca asta; cat de frumos ar fi…! Cred ca daca as fi pentru o zi presedinte, asta as face; as obliga pe fiecare sa isi comande un cantec pentru nume si as desfiinta numele care au fost declarate ca fiind inapte pentru un cantec. Compozitorii aia ar avea propriul lor minister, totul ar fi o treaba foarte serioasa si elaborata.

Asta ar fi un pas simplu si sigur catre un fir de fericire; firul ala care nu iti lasa speranta sa moara, care iti alimenteaza mereu visele, care… Ce daca ajungi intr-un final sa constati ca ti-ai visat toata viata? Macar asa a fost frumoasa. Sunt oameni slabi si oameni puternici, pur si simplu. Iar unii zidesc ceea ce altii viseaza. Nu imi spune mie ca unii sunt atat de buni incat sa le poata face pe ambele! Ca nu prea cred… Si mi se pare normal sa impartim totul, sa ne inspiram unii de la ceilalti. Bine, suna utopic, stiu, ca si mandatul ala de o zi… dar visez si eu.

Ce bine ca a inceput iar sa ploua; o sa am un drum si mai frumos acum.