Ziua 3: O sa ne ratacim, hai inapoi

 

In cea de-a treia zi fetele se trezira mai de dimineata decat de obicei, aerul proaspat se pare ca incepe sa le prinda bine. Angi iese din cort si inteteste rapid un foc mic, punand repede la facut un ceai din cele cateva flori de musetel pe care le gasise in preajma cortului si perpelind usor cateva feliute de paine pe care ulterior le-a uns cu putina margarina. Raluca inca incearca sa se dezmeticeasca dar mirosul painii calde o imbie sa iasa afara din cort. Era o dimineata racoroasa si usor umeda.

Angi: – Micul dejun e gata rasfatato! Am pregatit si un ceai sa ne mai incalzim, a fost destul de racoare azi-noapte.

Raluca:  – Mmmm…’Neata!

Angi: – Ahhh e o dimineata incantatoare! Hai, hai! Trezirea!!!

Raluca se ridica si ia o gura din ceiul aburind, simtea cum caldura sa i se imprastie in tot corpul si se dezmeticeste.

Raluca: – Buna ideea cu ceaiul, azi ma gandeam sa dam o tura prin imprejurimi, sa exploram zona!

Angi: – Mergem!

Dupa ce luara micul dejun fetele se pregatesc de plecare. Angi era gata echipata si entuziasmata de aventura ce o astepta, in timp ce Raluca aduna lucrurile utile in caz de urgenta de prin cort. Isi legara cate o geaca cu manecile de brau, Raluca isi ia rucsacul in spate si scoate din buzunar o busola micuta.

Angi: – Eheee avem si un strabunic de-al GPS-ului! Incotro?

Raluca: – O am de la bunicul meu, tin foarte mult la ea.

Angi o priveste curioasa: – Te pricepi sa te ghidezi dupa ea?

Raluca: – N-am incercat niciodata (rade) urmeaza sa vedem. Ia zi albastru sau rosu?

Angi: – Rosuuu! (oftand usor si cu un  aer visator)

Raluca: – Atunci o luam spre Nord!

Angi: – Nord sa fie!

Plecasera de langa cort si o luara in directia Nord. Se afundau din ce in ce mai mult in salbaticie si erau incantate de privelistea oferita de natura. Aerul era proaspat, stancile erau inca umede, frunzele plantelor de asemenea. Totusi soarele le mangaia usor fetele printre frunzele copacilor. Trecusera pe langa o stanca cu o forma ciudata, parca sculptata inadins de mainile timpului.

Angi: – Uite-te la asta! O arta a naturii!

Raluca: – Interesanta! Ai grija pe unde calci te rog, sa nu-ti sucesti vreo glezna, e cam moale pamantul pe-aici. Uite mai incolo o intrare intr-o veche mina, se pare ca pe aici exista sau au existat zacaminte de … ceva (si rade)

Angi: – Intram? (Entuziasmata)

Raluca:  – Ce-ai innebunit? Poate fi periculos! Azi doar ne plimbam, fara aventura dusa la extrem! Se aude un rau mai incolo, hai sa ne odihnim putin acolo.

Se indepartara putin de mina si intr-adevar gasisera in spatele unor tufisuri cateva firicele de apa care isi  croiau drum prin desis.

Raluca: – Hai sa ne asezam aici, sa ne tragem sufletul putin.

Angi: – Mie mi-e foame! N-am luat nimic din cort…

Raluca ii intinde un baton cu ciocolata si mai scoate unul pentru ea.

Raluca: – Cand ai sa visezi mai putin cu ochii deschisi si ai sa fii mai cu picioarele pe pamant? (pe un ton domol, usor oftat)

Angi ridica din umeri si apoi zambeste:  – Noroc cu tine ca ai grija si de uituca de mine! Esti ca o sora mai mare! si o strange in brate.

Dupa ce isi luara pranzul se decid sa se mai plimbe putin ca mai apoi sa se intoarca la cort inainte de lasarea serii. Peisajul era mirific si le dadea o stare de bine si relaxare. La un moment dat Raluca scoate busola din buzunarul jeansilor si ramane perplexa.

Raluca: – Angi? Am o veste buna si una mai putin buna, cu care incep?

Angi: – Ce s-a intamplat? Zi-o pe cea buna, punem binele inainte.

Raluca: – Vestea buna este ca avem busola.

Angi: – Si vestea rea???

Raluca: – Vestea rea este ca probabil din cauza zacamintelor, care acum deduc ca sunt de minereuri si ca mai exista, busola sta…

Angi: – Cun adica sta? si se apropie grabit de Raluca

Raluca: – Bine, nu sta, numai ca are o deviatie destul de mare atunci cand o tin nemiscata. Hai sa ne intoarcem cat inca mai auzim apa curgand, nu as vrea sa ne ratacim si sa ne prinda seara pe aici.

Angi: – Aventura?!?

Raluca se incrunta: – Nici o aventura!!!

Raluca o ia pe Angi de mana si cauta drumul inapoi catre rau, desi avea un sentiment de teama in suflet nu vroia sa o alarmeze si pe ea. Drumul li s-a parut mai lung decat inainte noroc insa ca Raluca sesizase cateva semne de  pe copaci care-i pareau a semne de drumetie si asa trecusera pe langa rau si ajunsesera iar in preajma minei. cerceteaza iar busola insa deviatia crescuse si mai mult iar singura sansa era sa ghiceasca sudul  cu o probabilitate de 45* (grade) est si 45* (grade) vest. Isi aminteste insa ca a incercat sa tina calea cat se poate de dreapta si exact in momentul inserarii isi zaresc cortul.

Extenuate se aseaza si priveau cerul pe care incepuse deja sa apara cate o stea.

Angi: – Bine ca am ajuns tefere inapoi, mananci ceva?

Raluca: – Nu…(se gandea de ce stelele nu mai danseaza ca alte dati)

Angi: – Nici eu, sunt atat de obosita. E o seara frumoasa, ce spui? Dormim sub cerul liber?

Raluca: – Nu vrei sa devii cina tantarilor nu? Hai in cort, maine ne asteapta o alta zi!

Angi rade: – Asa este.

Raluca: -Plus ca se innoreaza, uite stele incep sa dispara…probabil ca mai incolo va ploua!

Angi cu gura cascata catre cer: – Ahaaaa! Asa e, dar tot sunt frumoase si cele care au mai ramas.

Intrara in cort, erau obosite dupa o zi de plimbare si cateva emotii, simteau cum somnul le cuprinde.

Angi: – Noapte buna, Raluca!

Raluca: – Noapte buna!

Capitolul 4 – Ziua 4: Ploua, ce facem azi?

Obisnuita cu programul zilnic din oras unde obisnuia sa alerge dimineata in parcul apropiat, Raluca se trezeste inainte lui Angi si surpriza..ploua.

“O da, dupa minunata poveste de ieri, asta vroiam, sa ploua azi; namol si plante umede. Ce  facem azi?”.

Si cum se gandea la cum a reusit o ploaie sa strice o excursie in salbaticie, aude din spate:

–          Raluca ploua! Si stii cat de mult imi place ploaia. Hai sa mancam si sa tragem o fuga prin imprejurimi. Acum stim si drumurile, nu o sa credem ca ne-am ratacit. Stii ce frumos este dupa ce ploua? O sa fie mai verde decat de obicei. Va iesi si soarele, o sa fie cald dupa. Hai trage-ti un tricou si o bluza peste, mancam si mergem, da?

–          Esti sigura? Ploua destul de tare, si la ce nori sunt nu cred ca va iesi soarele azi. Mai degraba pare a fi frig toata ziua si.. si mai degraba stam in cort. Stii tu, d`ale fetelor.

–          Hai te rog, iti va placea. De dragul meu. Imediat dupa ce se opreste, pornim.

–          Bine, sa stii ca nu ma innebunesc dupa frig si ploaie, dar daca zici tu ca va fi cald, hai fie.

“Of urasc frigul si ploaia, mai bine jucam carti si ..si faceam altceva. Vedem noi, in alta zi.”

Raluca manaca repede, se imbraca in 3 secunde si observa ca ploaia s-a oprit.

“A avut dreptate. Poate va iesi si soarele.”

Si cum Angi nu mai termina cu imbracatul, Raluca incepe sa pregateasca rucsacul: “Apa, mancare, servetele umede, servetele uscate.. of ce mai era? Aaa.. apa oxigenata. Cine stie in ce se mai juleste Angi, se pare ca are o placere in a face cunostinta cu toate crengile.Jacheta..unde e jacheta mea..?Angi.. unde e Angi..pe afara.Ii fac si ei rucsacul si dupa o sa caut.”

–          Angiii…unde e jacheta mea?

–          Cea de ieri? Rosie si cu gluga?

–          Da, exact aia, ti-am dat`o ieri, ti se facuse frig.

–          Aaa.. cred ca am lasat`o in poienita.Imi pare rau. Ma luasem cu niste tufisuri si incepusem sa fac poze, si ..of.

–          Si da, ai uitat`o. Si nu ti`ai dat seama? Angi ai avut`o atatea ore pe tine, cum nu ti`ai dat seama? Esti o uituca incurabila! Am sa o iau pe cea verde. Ia-ti si tu una, o sa fie destul de frig, si de data asta imi va fi si mie racoare. Si oricum se pare ca pierzi tot ce nu e al tau.

–          Imi pare rau… poate o gasim azi. Imi iau si eu jacheta la mine. Sa`mi fac rucsacul.

–          Ti l-am facut eu. E in cort. Tu ia doar jachetele. Sunt langa sacosa verde.”Jacheta mea e compromisa, of..logic ca nu a vrut, si eu mi`am iesit din fire, am si tipat. Soarele e verde, iarba straluceste. Azi nu mai pierdem nimic, gasim si drumul. Va fi bine.”

–          Gata, sa mergem. Pe..pe aici ca e mai putin namol.

Soarele nu iesise inca, doar ploaia se oprise, iar Angi afundata in regretele ei de a fi pierdut jacheta Ralucai, nu si-a mai luat jacheta ei si nici pe a Ralucai. Se gandea doar la cum Raluca se enervase si ridicase tonul, pentru ca ea inca o data uitase ceva. Inca o data?Nu! Era pentru a nu stiu cata oara. Si ii parea rau. A urmat o bucata de drum cu pasi mari, calcand pe ici, pe colo. Soarele nu mai iesea, Raluca nu mai zicea nimic. Insa si Ralucai ii parea rau ca a izbucnit asa deodata.Normal ca Angi nu a vrut, s-a intamplat. Si Angi o sa se gandeasca la asta mult si bine.

–          Uite Angi, nu am vrut sa sune asa, a fost un impuls. Stii doar, mie imi trece la fel de repede. Doar ca era jacheta mea preferata, si de asta. Da` nu`i nimic.

–          Imi pare rau, imi pare rau sincer. Lasa ca azi o am pe a mea si.. Raluca!jacheta mea, am uitat`o. Am uitat`o si pe a ta.

–          Era ideal sa fi luat si jachetele. Trebuia sa se intample ceva de genul asta. Hai, nu ne mai intoarcem.Sa zicem ca tine, va iesi soarele, desi sta sa ploua. IAR!

Angi era in tricou, si desi nu a vrut sa recunoasca deja ii era frig. Daca mai si spunea asta, Raluca s-ar fi enervat de-a dreptul, si pe buna dreptate.Avea tenesii si sosete la baza gleznei, pantaloni  ¾ si toata convingerea ca va fi soare.Nici nu ii trecea prin cap ca vremea nu va fi cum visa ea.

Raluca isi luase o bluza cu maneca lunga si cu un fel de vesta atasata. Nu ii era frig, si nici daca ar fi vrut sa ii dea lui Angi vesta ei, nu ar fi putut. Era cusuta. Se gandise dinainte ca e posibil sa nu fie soare, calculase tot, si si-a zis ca nu avea sa ii fie cald oricum. Isi luase si sosete groase, adidasii, sapca. Ii era foarte bine.

R: “Soarele nu va iesi, e clara treaba.Si Angi ce subtire e imbracata. Nu i`o fi frig?! Unde mergem Angi, unde te duci asa sigura pe tine?..”

A:”Trebuie sa fie soare, trebuie! Ah ce frig s-a facut. “

–          Raluca hai sa mergem in poienita de ieri. Am luat aparatul, si tu tot ai o pasiune pentru fotografie, azi..nu am mai uitat bateriile si ar iesi niste fotografii grozave, poate cu o tenta mai melancolica.Si asa aveai nevoie pentru concursul la care vroiai sa participi.

–          Cel cu tema melancoliei transpusa in natura. Ai dreptate. Hai sa mergem.

–          Si poate gasim si jacheta…

–          Da, poate, dar ideea cu fotografiile e geniala.

Zis si facut. Au pornit sigure pe ele, trancanind pe drum despre vreme, anii de facultate, despre soarele ce nu mai iesea, discutia fiind tot mai des intrerupta de “hapciu-ul” lui Angi.

Au ajuns. S-au asezat sub un copac maaaare si  au scos din rucsac tot ce aveau de ale gurii. Au mancat, au strans si au inceput sa caute cadre pentru concursul Ralucai. Angi vedea toate unghiurile posibile, Raluca era de acord.

–          Uite Raluca, daca ai putea sa te cateri in copacul ala, ai prinde o priveliste super, si orizontul si poienta. Nori negri si copaci batuti de vant, si totusi verzi, eu zic ca ar fi bine. M-as urca eu, dar cred ca tu esti mai buna la asta. Sa te ajut?

–          Da`mi husa aparatului, il pun in gat, sa nu il scap.

–          Imediat, unde o fi.. unde o fi.. uite`o!

Raluca si-a atasat aparatul, si cu o usurinta iesita din comun s-a urcat in copac. Angi avea dreptate, era o priveliste foarte buna, cadrele ar fi geniale. Au urmat setarile aparatului si cadrele. Cat era ea ocupata cu fotografiile, Angi se apucase sa caute jacheta.

“Unde am lasat`o ieri, la care tufisuri ma uitam, ce flori mai vazusem. Jacheta rosie.. rosie, unde esti tu jacheto.. A uite-o..uda leorca si plina de namol si musculite..”

–          Ralucaaaaa, ti-am gasit jacheta. E murdara tare, dar iese la spalat sigur.

Si din una in alta, au ajuns de pe o alee pe alta, au facut o gramada de poze, si-au facut si lor, au setat aparatul si au facut si impreuna. Au ajuns langa un lac si au jucat ‘broscuta’. Raluca a obtinut cele mai multe sarituri ale pietrei.

–          Angi sa stii ca ai avut dreptate cu acele cadre din copac. Ai putea incerca, ai ochiul format, ai inclinatie pentru fotografie.

–          Crezi? Nu m`am gandit niciodata. Aaaa.. ploua!

–          O Doamne, nu iar!

Era deja trecut de ora 16.00, soarele nu iesise pana atunci, era clar pentru amandoua ca nici nu va iesi de acum incolo. Angi tremura la propriu in hainele subtiri, nici Ralucai nu ii era extraordinar de cald, insa cu siguranta nu ii era frig. S-au ascuns sub un copac, si cum ploaia nu avea de gand sa se opreasca prea devreme, au pornit cu pasi mari spre cort. De data asta cunosteau drumurile, au luat-o pe scurtatura.

–          Ah, uite cortul. Hai mai repede, mai avem putin.

–          Vin Raluca, vin!

Si ce bine si uscat era in cort. Tenesii lui Angi erau devastati, la propriu innamoliti, tremura toata, zici ca era un prosop ud. Tot ce avea nevoie era o patura si ceva somn. Raluca era mai bine, fusese oricum mai bine pregatita. Se apucase sa puna toate lucrurile in ordine, sa fie totul perfect, asa cum ii placea sa fie mereu.

S-au intins pe burta si au inceput sa vizualizeze fotografiile de azi.

–          Minunate, de-a dreptul minunate! Iti zic Angi, ai talent. Uite esti si fotogenica. Angi?

Angi adormise cu capul spijinit in maini. Era undeva intre obosita tare si extrem de obosita.Raluca inca se uita la poze.

“Asa ametita cum este ea, e cea mai buna prietena. Si pe langa asta si cel mai bun tip de prietena. Ce zambitoare am iesit amandoua, cu toata vremea asta urata. Sper doar sa se simta mai bine maine.Cerul e rosu si se promite a fi o zi insorita. Numai de i-ar fi bine. Am sa pregatesc eu micul dejun, chiar daca ea se pricepe mai bine.”