Ziua 5: Angi nu se simte bine

Dimineaţă, frig, iarbă udă, noroi…

Angi: E senin! Azi va fi frumos, cald şi uscat

Raluca: Ţi-am zis că nu o să plouă mult…

Angi: E pe naiba! A plouat ieri toată ziua…asta e puţin la tine? HAPCIU!!!

Raluca: Sănătate!

Angi: Mersi. HAPCIU!

Raluca: Fată, tu ai răcit…ţi-am zis ieri să nu ieşi în ploaie…

Angi: Nu am răcit, m-a gâdilat un fulg (tuşeşte).

Raluca: Ce spuneai?

Angi: Sunt bine, n-am nimic…mă cam doare puţin capul, şi simt că mă ard puţin ochii….

Raluca: Cred că ai febră! Dă-mi fruntea să văd (pune mâna pe fruntea ei…o ţine vreo 10 secunde)…Ahhh! Ai febră!!

Angi: Exagerezi, ca de obicei! Mi-a fost puţin frig azi noapte şi acum mă resimt. După ce o să mă încălzească puţin soarele voi fi mai bine.

Raluca: Febra nu trece cu soare…ce naiba! Îţi dau un paracetamol şi apoi te bagi în sacul de dormit ca să transpiri. Între timp o să mă duc să caut nişte lemne uscate să fac focul, după care o să-ţi fac un ceai, cu zahăr din păcate pentru că nu am luat miere la noi. Poate găsesc totuşi puţină în vizuina unui urs

Angi: Dar nu mă simt atât de rău…

Raluca: Te vei simţi dacă nu ai grijă de tine.

Angi: Dar nu vreau să stau singură în cort…

Raluca: Păi nu vei fi singură. Mă întorc repede repede. Ţie îţi fac un ceai, mie o cafea şi vin să stau cu tine. Poate îţi spun şi o poveste ca să adormi

Angi: Promiţi?

Raluca: Dacă şi tu promiţi să stai la căldurică…

Angi: Promit

Raluca: Hai că atunci mă duc după lemne, mă întorc repede (dă să plece şi o vede pe Angi cu coada ochiului că se pregăteşte să spună ceva)… Da, da, nu te ambala…promit şi eu

Pleacă Raluca după lemne…în drumul ei vede un iepuraş, încearcă să-l prindă, nu se uită pe unde merge şi PLEOŞC! intră cu piciorul în ditamai băltoaca…o apucă dracii, începe să înjure. Pantalonii ei erau plini de noroi, în adidas avea numai apă…

Raluca: ARGH!!! Numai mie mi se putea întâmpla…dacă nu sunt atentă şi nu mă uit pe unde merg aşa îmi trebuie…Pe naiba! E vina iepurelui…el mi-a distras atenţia! Dacă îl prind îl jumulesc! Grrrr!

Se întoarce nervoasă la cort, aprinde focul, pune de ceai, apoi de cafea, după care se duce să se schimbe.

Când intră în cort aude un zgomot înăbuşit, apoi un râs isteric.

Raluca: De ce râzi? Nu e amuzant.

Angi: Ce ai făcut? În ce ai călcat? Cum ai reuşit?

Raluca: Alergam după un iepure şi am călcat într-o băltoacă

Angi: Te-ai murdarit ca o purcică

Raluca: Şi asta ţi se pare amuzant? Suntem în mijlocul pustietăţii…cum ar trebui să mă curăţ acum?

Angi: Simplu! Luăm apă de la izvor, o încălzim şi te ajut să te cureţi. Ce naibă mă? Te enervezi prea repede.

Raluca: Mda, e simplu pentru tine să spui asta…nu tu eşti cea care s-a murdărit!

Angi: Eşti răutăcioasă…de ce îţi descarci nervii pe mine? Nu am vrut decât să te ajut.

Raluca: Iartă-mă, nu am vrut…Nu te supara pe mine. Sunt nervoasă…

Angi: Uite…

Raluca: Nici un “uite”! Eu fac totul azi, tu nu trebuie decât să stai acolo şi să te faci bine…mai avem câteva zile împreună şi vreau să ne bucurăm de ele. Dă-mi jumătate de oră şi totul va fi gata

Angi: Bine, fie ca tine, dar doar de data asta

Raluca: Aham doar de data asta

După jumătate de oră Raluca intră în cort cu 2 căni în mână, proaspăt spălată şi binedispusă.

Angi: Văd că ţi-a revenit zâmbetul pe buze

Raluca: Sigur, acum mă simt mult mai bine şi o să fie şi mai bine după ce tu nu vei mai avea febră. Zi-mi, cum te mai simţi?

Angi: Sunt mai bine, nu cred că mai am febră, iar capul nu mă mai doare aşa tare.

Raluca: Poftim ceaiul, e de fructe de pădure, preferatul tău

Angi: Mmm…ce bun e. Îţi mulţumesc. Mereu ai grijă de mine

Raluca: Eşti prietena mea cea mai bună, normal că am grijă de tine.

Angi: Bun, atunci ce zici de povestea aia?

Raluca: Ţi-am promis, nu?

Angi: Da

Raluca: Ufff…bine, dar trebuie să mă laşi să vin lângă tine.

Angi: Tu te pregăteşti de somn…Nu, nu, nu o să-ţi meargă cu mine domnişoară! Eu îmi vreau povestea!

Raluca: Dar nu vreau să dorm, doar să stau mai comod…ştii…mă doare spatele şi sunt şi obosită după ce am căutat atâta timp lemne uscate…

Angi: Mică şantajistă ce eşti. Fie, te primesc lângă mine. Încearcă totuşi să nu adormi înainte de jumătatea poveştii, ştii că aia e partea mea preferată

Raluca: Era odară un iepuraş…se numea Iepuraşul cel Haios…şi îi plăcea tare mult să mănânce miere. Sigur, îi plăceau şi morcovii şi salata şi spanacul…dar mierea era preferata lui. Mereu căuta în scorbura unui copac bătrân miere şi de puţine ori se mulţumea cu ce găsea…pentru asta avea o soluţie de “rezervă”: mânca pe furiş, dar mereu pe săturate, din mierea Doamnei Urs. Totul până când în ziua în care Doamna Urs a observat că începe să-i dispară mierea. Buuuuun şi ce s-a gândit Doamna Urs să facă? Angi? Ce s-a gândit Doamna Urs să facă? Angi, ai adormit? Incredibil, a adormit înaintea mea…

La scurt timp adoarme şi Raluca…După vreo 2 ore Angi se trezeşte plină de energie, voioasă şi cu poftă de mâncare. Raluca încă dormea, aşa că a lăsat-o să se odihnească şi s-a dus să pregătească de mâncare înainte să se întunece.

Angi: Iar am adormit înaintea ei…hi hi hi, niciodată nu am auzit finalul acestei poveşti…mă întreb cum se termină

Raluca: Angi, ce faci, iar vorbeşti singură?

Angi: Nu, nu, gândeam cu voce tare

Raluca: A, şi nu e tot aia, nu?

Intră Angi în cort cu un castron mare cu fructe. Raluca se luminează la faţă, iar ochii i se fac mari cât cepele.

Raluca: Ai făcut salată de fructe!!

Angi: Păi da, ziceai că ţi-a poftă…aşa o să ai mai multă energie să-mi spui povestea, apoi o să-ţi spun şi eu una şi o să am grijă de tine până adormi, aşa cum ai făcut şi tu cu mine azi

Fetele au început să mănânce cu poftă din castronul mare…după care s-au întins, una lângă cealaltă, pregătite să-şi spună poveşti. Până a ajuns Angi la povestea ei, Raluca deja dormea, iar Angi avea grijă de ea aşa cum promisese…